Fă cunoștință cu Alexis

Fotograf & Editor foto


Photography is an art,
it’s about finding extra-ordinary in an ordinary place

Povestea mea

Bună, eu sunt Alexis, locuiesc în București și sunt de profesie fotograf. Sunt o femeie care, în urmă cu ceva vreme, după mai mult de 7 ani de televiziune, a decis să se reinventeze si să devină antreprenor, într-un domeniu preponderent masculin, din cauza laturii tehnice a fotografiei, pentru că și-a propus să fie liberă, să lucreze din pasiune, să gândească creativ și să găsească frumusețea din oameni și experiențe.

Primul meu aparat foto a fost un Zenit pe film, pe care l-am luat cu mine în clasa a V-a, într-o tabară și, ca să nu uit cum se fac pozele, mi-am scris instrucțiunile pe spatele camerei și le-am lipit cu scotch. Nu la fel de ușor mi-a fost însă cu primul meu DSLR, un Nikon D300, care a necesitat parcurgerea unui manual întreg, dar și mai multe săptămâni de practică. De când mă știu trăiesc printre artiști, iar spiritul meu creator s-a manifestat în fel și chip de-a lungul anilor, până când, într-o zi, în timp ce mă uitam într-un album de nuntă, în mintea mea s-a produs un declic și mi-am dat seama că pot și vreau să devin o creatoare de imagini. La facultate, am urmat cursuri de fotografie și fotojurnalism, dar și de comunicare non-verbală, iar apoi am continuat cu numeroase masterclass-uri de compoziție, posing și fotografie de modă.

Îmi place să lucrez cu oamenii, să-i descopăr, să-i cunosc și să le pun în valoare atât frumusețea fizică, cât și pe cea interioară. Ador să le surprind în fotografii acele priviri autentice, pe care și le aruncă doar atunci când se uită ei înșiși în oglindă și se admiră. Îmi place fotografia de portret pentru că e intimă și complexă, fotografia de eveniment, pentru că e dinamică și de multe ori neprevazută, cea de modă și beauty, datorită laturii sale glam, și fotografia de boudoir, pentru că e senzuală și plină de mister.

Stilul meu este dominat cu preponderență de latura fashion, care se regăsește în majoritatea imaginilor pe care le realizez.

Alături de echipa mea, îmi propun de fiecare dată să dăruiesc clienților mei experiențe speciale și fotografii de excepție.

Te provoc să experimentezi cea mai bună versiune a ta și de abia aștept să ne cunoaștem!

Cu drag,

Alexis

Competențe/Abilități

  • posing
  • limbaj non-verbal
  • comunicare interpersonală
  • empatie
  • atenție la detalii
  • creativitate
  • confidence booster

Specializări

  • posing
  • limbaj non-verbal
  • comunicare interpersonală
  • empatie
  • atenție la detalii
  • creativitate
  • confidence booster

Publicații

Les Professionnels Magazine
Gândul (România)
 Jurnalul de estetică (România)
Business24.ro
Eva.ro
Elléments Magazine (SUA)
BeauNu Magazine (SUA)
Elegant Magazine (SUA)
Solis Magazine (SUA)
iMirage Magazine (Canada)
Summers Magazine (SUA)
Salyse Magazine (SUA)